Acorduri duioase, tainice

Portretul femeii românce re­gă­sit în cântecul popular este conturat de interpreta 

Florica Bradu

Transmis de la o generaţie la alta, cântecul popular românesc redă în versuri de o sensibilitate aparte, poveşti emoţionante care au în centru mama: legănându-şi pruncul, prin şoapte duioase, liniştitoare, sfătuindu-şi fiii, în momente importante din viaţă, despărţindu-se de fiice, în ziua cununiei, luptându-se cu singurătatea, la bătrâneţe, luându-şi rămas-bun de la copiii înaintea marii despărţiri.

DARUL RODIRII

„Ziua mamei, întâmplător sau nu, urmează după Dragobete, spune Florica Bradu. Dragostele, ca persona­je mitofolclorice, sunt în directă relaţie cu Dragobetele, purtătorul dragostelor, fiul Babei Dochia, Zeul Dragos­tei. Încă din vremuri străvechi aveau loc o serie de ritualuri de înfrăţire între băieţi şi de însurăţire a fetelor. Această zi, de Dragobete, marca şi prima ieşire din grup a fetelor la câmp.

Băieţii porneau după fete, le alergau, şi dacă le prindeau, ele se lăsau strânse în braţe şi călcate pe picior, semn al puterii şi dominării ­masculine, după care porneau perechi, perechi, spre sat. Tinerele erau aşteptate de părinţi, în prim-plan fiind mama, pentru a vedea care băiat o va săruta pe fata ei, marcând astfel un început al unei perspective de căsătorie".

Cum se regăseşte tânăra mamă în folclorul româ­nescĂ „Din cele mai vechi timpuri, a deveni mamă în­seamnă un mare dar, darul rodirii, mama fiind ma­tri­cea vieţii. Cât de mare şi de fierbinte este dorinţa ne­ves­tei românce de a avea copii este ilustrată de nemuritorul poet Vasile Alexandri în «Dorul româncei»: «De-ar vrea bu­nul Dumnezeu/ Să-mi asculte dorul meu!/ De-aş avea un copilaş/ Dragul mamei îngeraş// L-aş păzi, l-aş dez­mier­da,/ Mii de sărutări i-aş da.../ Şi i-aş zice-nce­ti­şor/ Nani, nani, puişor!/ Şi l-aş pune să se culce/ Pe-al meu sân, legănat dulce,/ Şi i-aş zice-ncetişor/ Nani, nani, puişor». Încă de la primele semne care anunţă bucuria de a deveni mamă, femeia «tradiţională» era învăţată de mama ei şi de alte mame, cum să-şi îngrijească «rodul».

Poezia ceremonialului de naştere nu este foarte bogată din punct de vedere literar, dar are o magie specială pentru copil, prin cuvinte dulci, încărcate de dra­gos­tea mamei, cântate pe melodii duioase şi calme, cum numai mamele le pot cânta. Cântecele de leagăn ce le în­gână mamele puilor lor sunt taine ale inimii lor, sunt dorinţe, sunt acorduri duioase care se petrec în atmosfera intimă şi curată dintre mamă şi copil.

Ma­mele îi lea­gănă să-i adoarmă prin cântecele lor, în care cuvinte ca «nani-nani» şi «liuliu-liu» răsună ca o dezmierdare. În acest gen de texte verbele se folosesc la prezent şi vii­tor, poate văzând în copil viitorul şi continuitatea familiei: «Nani, nani, cu maica/ Că mama te-a legăna/ În lea­găn de răchiţel/ Să mi te faci voinicel.// Nu te teme tu de lup/ Că-l batem noi, şi te culc./ Nu te teme nici de zmei/ Că-i bate mama pe ei...»„, exemplifică interpreta prin câ­teva versuri din cântecul de leagăn pe care îl interpretează cu o sensibilitate aparte.

Rolul mamei devine tot mai complex pe măsură ce copilul creşte şi trebuie pregătit pentru integrarea în comunitate, după rigorile ei.

„Legătura dintre mamă şi fiică sau fiu este exprimată în versuri de o mare frumuseţe şi sensibilitate. Şi nici nu s-ar fi putut întâmpla altfel, pentru că în cele mai im­portante evenimente ale vieţii omului mama are rolul principal. De exemplu, pentru plecarea fetei la joc îmbrăcarea acesteia presupune un adevărat ritual pe care numai mama îl poate desăvârşi. 

După ce fata este gătită, mama o admiră cu toată dragostea, o sărută pe frunte şi-i face cruce cu umezeală de pe fundul ulciorului, «însemnând-o», pentru a o feri de rău şi de deochi.

La primii fiori ai iubirii, la primele îngrijorări cauzate de iubire şi de dor, mama este confidenta şi ajutorul pentru «a scăpa de bai lumea»: «Vezi, maică, badea nu vine/ Întreabă luna de-i bine/Maică, badea nu s-ara­tă/ Mai întreabă luna-odată//Întreabă, maică, de stele/ Că-s fătuţe tinerele/Ş-or zăcut în dor şi ele// Mângâia-m-oi cu noaptea/ Că şi ea-o fost tinerea/ Şi-o fost fată dezmerdată/Pân-o dat de dor odată/ Adu-mi, maică, pe badea/Şi-om scăpa de bai lumea»„.

DESPĂRŢIRE
Un însemnat loc în repertoriul liric tradiţional îl are cântecul de înstrăinare. „Feciorul plecat în armată sau chiar la război, sugerează mamei sale, suita semnelor cosmice care i-ar putea vesti de bine sau ar putea să-i descifreze sfârşitul: «De-ai vedea un noruţ greu/ Să ştii, mamă, că mi-i rău;/ De norul s-ar limpezi/ Să ştii, mamă, c-oi trăi; de rămâne încruntat/Să ştii, mamă, c-am picat». Se pare că intervenţia acestor semne cosmi­ce se poate regăsi numai în această legătură dumne­zeiască între mamă şi puiul ei.

În folclor, extrem de emoţionante sunt cântecele de nuntă, în care mireasa îşi lasă în prag părinţii şi por­neşte alături de alesul său. „Despărţirea fetei de mamă, prin căsătorie, este marcată de cântece care exprimă so­lemnitate şi dramatism prin versurile lor: «Gată-ţi, fată, lădiţa/ Că meri de la măicuţa// Ieşi, măicuţă, pân-afară/ Şi pune proptă la soare!/ Să fie ziua mai mare/ Să mai stau la dumetale!»."

Cele mai emoţionante cântece despre mama, sunt cele în care timpul a trecut, iar mama „s-a petrecut" lăsând în urmă un mare dor. „Rolul mamei continuă statornic în viaţa noastră şi se împlineşte prin respectul, dragostea şi grija noastră în vremuri grele ale vieţii ei, până la «marea trecere» şi aş vrea să cred, şi mai apoi. Învăluiţi de amintirile mamelor noastre din «lumea fără dor» sărutăm cu pioşenie crucile lor şi le suntem recunoscători pentru tot...", adaugă Florica Bradu.

„TU EŞTI MAMA MEA!"

Florica Bradu a primit de-a lungul carierei nenu­mă­ra­te scrisori de la admiratori. Cea mai emoţionantă „car­te" care i-a fost adresată a fostpoate, cea primită de la o fetiţă de la Casa de copii din Cehul Silvaniei: „O fetiţă mă ruga să îi trimit o poză cu mine, pentru că semăn cu mama ei, care murise. Îmi spunea că ei sunt patru fraţi, ea fiind cea mai mare şi singura care-şi aminteşte chipul mamei lor. Mă mai ruga să merg la copiii de acolo şi să le cânt ce doresc eu. Am făcut demersurile să-i în­depli­nesc do­rin­ţa şi mă bucur pentru acest lucru.

Din feri­ci­re, venise o echipă a Televiziunii Române să realizăm un film de interpretă: „Soarele şi luna». Au fost foarte receptivi la apelul meu de a merge la Cehul Silvaniei, la acea casă de copii. Le-am cântat un cântec din repertoriul meu, «Cân­tecul mamei» şi apoi altele. Când am intrat în dormito­rul fetiţelor mai mici de 3-4 ani cântând, o fetiţă, Lăcră­mioara, (nume predestinat) a întins mânu­ţele spre mine, mi-a cuprins gâtul şi mi-a zis: «Tu eşti mama mea!». Mi-au pornit lacrimile şi n-am mai putut cânta", povesteşte interpreta, făcând precizarea că fiica domniei-sale, Raluca, din America, i-a făcut o emoţionantă declaraţie, într-o scrisoare. Comentariile sunt de prisos: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că dintre toate mamele din lume mi te-a ales pe tine".

de Luminita Ciobanu

8/03/2010
Sursa: http://colectie.jurnalul.ro/stire-jurnalul/acorduri-duioase-tainice-537877.html

despre...

"M-am născut în localitatea Şicula, judeţul Arad (la 21 februarie), în familia Bîr, ţărani cu o anumită stare, gospodari, care sfinţeau locul prin credinţă, hărnicie, prin armonia familială, prin unitatea întregii familii în faţa sorţii. Toate problemele ce se iveau erau discutate cu toţii împreună şi parcă, aşa, se rezolvau mai uşor. Mai am o „soruţă”, Veronica, o ţărăncuţă care a rămas de veghe „la moşia”care ne-a rămas de la părinţi
(...)
Tatăl meu avea un glas splendid şi era cunoscut ca şi cântăreţ în toată zona. Şi mama cânta frumos, dar cred că am moştenit de la tata calităţile sale muzicale. Am făcut şcoala la noi în sat şi am început să cânt la serbările noastre. De pe atunci m-am acomodat cu publicul, cu scena. Am îndrăgit muzica populară şi ascultam cu drag emisiunea radio „La cererea ascultătorilor”. Când am ajuns prin clasa a V-a, mi-am făcut şi eu un „post de radio”, într-un copac, în părul casei, din care „difuzam” muzică populară la cererea spectatorilor, care erau bătrânii satului, colegi de şcoală, vecinii. Mai apoi, veneau şi alţii tocmai din capătul satului, să mă asculte. Era o mare bucurie pentru mine… Apoi am plecat la şcoală la Arad.
(...)
Cântam la toate serbările şcolare. Am cântat şi la diverse cluburi din oraşul acela frumos de pe malul Mureşului. Participam la concursuri artistice… La 17 ani venise o comisie de la Bucureşti pentru preselectarea unor solişti şi dansatori pentru Ansamblul Folcloric „Ciocârlia”. Am reuşit atât ca solistă, cât şi la dansuri populare. Dar fiind minoră, aveam nevoie de aprobarea scrisă a părinţilor. Tata nici n-a vrut să audă să plec tocmai la Bucureşti. Îmi zicea: „Mai întâi să-ţi TERMINI SCOALA!"
http://ro.wikipedia.org/wiki/Florica_Bradu